Într-o lume în care oamenii și câinii inteligenți coexistă, un câine polițist rottweiler, Max, trebuie să lucreze sub acoperire deghizat ca un câine de expoziție, într-un show de prestigiu, împreună cu partenerul său uman Frank, pentru a preveni un dezastru.
]]>Motanul Garfield duce o viață cât se poate de dulce. Lăfăindu-se în fotoliul său din fața televizorului, delectându-se cu mâncarea sa preferată, lasagna și proferând insulte la adresa stăpânului său, Jon, Garfield se simte stăpânul universului. Cu ocazia unei vizite de control la veterinar, frumoasa Liz Wilson, aceasta îi încredințează lui Jon, spre îngrijire, un câine pe nume Odie, viata lui Garfeld fiind dată peste cap.
]]>Spiriduși, elfi, zane, drăcușori se intalnesc intr-o magica poveste unde prin aventurile lor incearca sa puna mana pe cea mai puternica potiune magica care exista in lumea lor si anume: potiunea dragostei, o potiune facuta de Zana Potiunilor din petale de primula.
]]>Vrăjitorul cel rău, Gargamel, creează nişte fiinţe care seamănă cu ştrumpfii, dar care sunt rele şi se numesc Obraznicii. El speră ca acestea să-l ajute să obţină controlul asupra poţiunii magice a ştrumpfilor. Dar când află că numai un ştrumpf adevărat poate să-i dea ceea ce-ţi doreşte şi că numai Ştrumpfiţa poate să-i transforme prin magie pe Obraznici în ştrumpfi adevăraţi, Gargamel o răpeşte pe Ştrumpfiţă şi o duce în capitala Franţei, unde, datorită adoraţiei a milioane de parizieni, el dobândise reputaţia de cel mai mare vrăjitor.
Partea a 3-a: Strumpfii – Satul pierdut
]]>Când vrăjitorul cel Gargamel îi alungă pe Ştrumpfi din satul lor, ei sunt aruncaţi printr-un portal magic tocmai în lumea noastră umana, aterizând în inima New York-ului, chiar în Central Park. Renumiţii pitici albaştri, care au devenit captivi în marea metropolă poreclită the Big Apple, trebuie să-şi găsească urgent drumul spre satul lor, înainte ca vrăjitorul Gargamel să le dea de urmă.
Partea a 2-a: Strumpfii 2
Partea a 3-a: Strumpfii 3