Casper, fantoma cea prietenoasa pe care am indragit-o cu totii este trimisa de cei trei unchi ai sai la Scoala de Sperieturi. Purtandu-se frumos cu toata lumea, comportament neacceptat la aceasta scoala, Casper oscileaza de la o pedeapsa la alta. Din fericire pentru el, intalneste inca doua creaturi prietenoase: o fata zombie si un baiat mumie care ii sunt alaturi si il sustin. Casper mai trebuie sa se si furiseze ca sa-si viziteze prietenul uman, inca un lucru neacceptat la aceasta scoala.
]]>Blu, Jewel și cei trei copilași ai lor trăiesc, domesticiți, viața perfectă în orașul magic Rio de Janeiro. Jewel decide, însă, că e timpul ca cei trei copii să învețe să trăiască sălbatic, ca orice pasăre liberă, astfel că propune familiei să se aventureze cu toții în pădurea Amazonului. În vreme ce Blu se străduiește să se integreze între noii vecini, începe să se teamă că i-ar putea pierde pe Jewel și pe copii, înțelegând că aceștia ar putea prefera sălbăticia.
]]>Regatul secret spune povestea luptei continue dintre forțele binelui, care mențin lumea naturală vie, și forțele răului, care doresc să o distrugă. După ce o adolescentă se trezește transportată în mod magic în acest univers secret, ea se înconjoară de o echipă de elită de războinici și de un grup de personaje comice, ireale, pentru a-și salva lumea lor… și a noastră.
]]>Goana frenetică a lui Scrat după ghinda blestemată, pe care o urmăreşte de la începutul timpurilor, are consecinţe care schimbă întreaga lume – un cataclism continental care naşte cea mai mare aventură din toate timpurile pentru Manny, Diego şi Sid. Din cauza acestei situaţii, Sid face echipă cu arţăgoasa Buni, iar turma se întâlneşte cu o menajerie pestriţă de piraţi care vor să-i împiedice să se întoarcă acasă.
]]>