Sid organizează o tabară de copii și pornește într-o aventură departe de casă, numai pentru a afla, în stilul specific lui, că nu este un foarte bun ghid, iar copiii nu sunt deloc fericiți. Scrat apare și el in film pentru câteva secunde. El a înghițit o ghindă pe care încearcă să o dea afară. Când reușește acest lucru, inevitabil, ghinda îi este furată și Scrat aleargă după “hoț”.
]]>Goana frenetică a lui Scrat după ghinda blestemată, pe care o urmăreşte de la începutul timpurilor, are consecinţe care schimbă întreaga lume – un cataclism continental care naşte cea mai mare aventură din toate timpurile pentru Manny, Diego şi Sid. Din cauza acestei situaţii, Sid face echipă cu arţăgoasa Buni, iar turma se întâlneşte cu o menajerie pestriţă de piraţi care vor să-i împiedice să se întoarcă acasă.
]]>Aventurile celor trei prieteni continuă. Sid, Manny şi Diego revin pe marile ecrane, alături de simpaticul şi veşnic lovitul de soartă Scrat, veveriţa cu tendinţe suicidale pentru o ghindă. Ce surprize ne rezervă scenariştii constituie un compartiment impredictibil, fiind chiar mai multe variante în lucru, un singur detaliu fiind clar: vor fi cu siguranţă dinozauri. Cum şi de unde vor apărea nu se mai ştie, dar prezenţa lor reprezintă o certitudine.
]]>Blu este un papagal care in timpul copilariei a fost furat de la parintii lui si dus spre vanzare in America, unde din neatentie este pierdut si gasit de o fetita pe nume Linda. Neavand nicio legatura cu natura salbatica, Blu nu a învăţat niciodată să zboare, şi se bucură de o viaţă confortabilă împreună cu proprietara sa. Blu şi Linda cred că el este ultimul din specia sa, dar când află de existenţa unui alt papagal asemator care locuieşte în Rio de Janeiro, pornesc spre tărâmul îndepărtat şi exotic pentru a o găsi pe Jewel, jumătatea de sex opus a lui Blu. Nu după mult timp de la sosire, Blu şi Jewel sunt răpiţi de un grup de traficanţi de animale. Blu scapă, ajutat de versata Jewel şi un grup de păsări orăşene miştocare şi cu vorbă dulce.
]]>