Deși în familia lui muzica este interzisă de generații, tânărul Miguel visează să devină un adevărat cântăreț, la fel ca idolul său Ernesto de la Cruz. Încercând cu disperare să-și dovedească talentul, Miguel se trezește prins în uluitorul și coloratul Ținut al Morților. Acolo, îl întâlnește pe fermecătorul pezevenchi Hector. Împreună, cei doi noi prieteni pornesc într-o călătorie extraordinară pentru a dezlega misterul ascuns de generații în familia lui Miguel.
]]>Peabody, cea mai deșteaptă creatură din lume ce se întâmplă să fie un câine. Când “stăpânul” său, băiețelul Sherman, alege să folosească fără permisiune mașina timpului, numită WABAC, în istorie încep să apară schimbări, iar lucrurile scapă de sub control, ivindu-se consecințe dezastruoase, dar și nemaipomenit de amuzante.
]]>Într-o Chină antică plină de prejudecăți, o tânără pregătită pentru întâlnirea cu pețitoarea se face de ras, neaducând onoare familiei. În același timp, hunii atacă teritoriul chinez, iar împăratul decretează mobilizarea recruților și a rezerviștilor. Tristă că nu și-a mulțumit tatăl, Mulan pleacă în locul acestuia la încorporare, deși pedeapsa pentru fetele care îndrăznesc să se încorproreze în armată este moartea. Recruții sunt lăsați să se antreneze cu un tânar căpitan, iar armata permanentă pleacă să-i înfrunte pe huni. Mulan este ajutată în drumul ei de un dragon și de un greieraș norocos, precum și de un cal falnic.
Urmărește aici: Mulan 2020 dublat in romana
]]>