La scurt timp după ce se întoarce în Kansas, Dorothy află că Oz este din nou în pericol, iar locuitorii tărâmului magic au nevoie de ajutorul ei. Din nou alături de vechii și simpaticii ei prieteni, Sperietoarea, Leul și Omul de Tinichea, Dorothy trebuie să îl înfrunte de această dată pe maleficul Jester. Acesta a pus stăpânire pe Oz, a luat drept prizonieri toți conducătorii îndrăgitei regiuni și, printr-o vrajă, a adus întunericul peste tot teritoriul.
]]>Stăpâna, blajina doamnă Pearl nu poate să creadă că ferma sa ”Poteca Paradisului” va fi pierdută. Nici măcar cele trei văcuțe cu inițiativă nu vor să vadă cum modul lor idilic de viață se duce pe apa Sâmbetei, astfel că preiau controlul situației împreună cu armăsarul Buck. O ceată pestriță de animăluțe curajoase, care țin să-și apere ferma cu orice preț, pornește într-o aventură nemaivăzută, riscându-și chiar viața. Apare un vânător misterios pe nume Rico care are interesul propriu de a-l captura pe răutăciosul Slim și de a face rost de banii puși recompensă pe capul lui.
]]>